Nu ai succes in afaceri pentru ca nu joci ca la carte

Nu ai succes in afaceri pentru ca nu joci ca la carte

Am sa incep prin a-ti spune cum am luat permisul de conducere, pentru ca asta va duce in final la intelegerea unui concept care te va ajuta in afaceri.

Prima data cand am dat orasul, ploua afara. Am condus bine in general, pana in momentul in care am trecut pe langa niste pietoni pe care i-am stropit. Din acest motiv am picat.

A doua oara era zi senina. Control deplin asupra volanului, siguranta de sine, ziceai ca, conduc o limuzina. Asta pana cand am ajuns in dreptul unei cai ferate industriale. Poarta inchisa cu lanturi, masinile ma depaseau. Pur si simplu nu am oprit pentru a ma uita la ceea ce era evident: nu avea cum sa treaca un tren pe acea cale ferata.

A treia oara am luat.

Acum, dupa ce am luat permisul, inca mi se mai intampla uneori sa stropesc pietoni (scuze), inca mai trec pe calea aceea ferata fara sa opresc (la fel cum fac toti soferii cand trec pe acolo). Insa, cat timp am dat examenul, trebuia sa conduc ca la carte. Dupa, cum vreau eu, atata timp cat nu primesc amenda.

Cand vine vorba de afaceri, modul in care ar trebui sa procedam este intotdeauna ca la carte. Cand spun asta ma refer la aplica cele mai bune practici.

Insa, cei mai multi antreprenori conduc afacerea dupa instinct. Cam la fel cum conducem dupa ce am luat permisul. Iar aceasta este cel mai mare pacat al antreprenorului. Asta duce la acea neliniste, drama si in final faliment (amenda finala)

Sa iti dau un exemplu. Zilele trecute am furnizat unui client un raport de analiza competitiva unde am expus pozitia concurentilor si i-am furnizat directia cea mai potrivita pentru el si anume, sa mai porneasca un brand de la zero care sa se pozitioneze intr-un anumit fel si sa aibe o anumita propunere de valoare.

In schimb el a spus ca ar prefera sa mearga pe unul din brandurile vechi.

Atunci l-am intrebat: Care este propunerea de valoare? El mi-a spus: rezultate garantate.

L-am intrebat din nou: Si concurenta are cumva aceeasi propunere de valoare? Raspunsul: Da.

Pe langa toate acestea, concurenta avea si o pozitie mai puternica pe piata, deci slabe sanse sa concureze astfel.

Vezi tu, desi legile scrise, demonstrate ale marketingului spun antreprenorilor cum ar trebui sa procedeze, ei tot dupa instinct (asta insemnand emotii, preconceptii, etc.) actioneaza.

Asa ca, retine ce iti spun acum: Sursa problemelor pe care le ai acum in afaceri este datorata faptului ca nu “joci ca la carte”.

Studiaza si aplica legile de baza ale marketingului (sau apeleaza la ajutorul cuiva care stie) si cresterea afacerii tale va fi previzibila.

Summary
Article Name
Nu ai succes in afaceri pentru ca nu joci ca la carte
Description
Retine ce iti spun acum: Sursa problemelor pe care le ai acum in afaceri este datorata faptului ca nu "joci ca la carte".
Author
Publisher Name
Marius Achim
Publisher Logo